Despre noi inceputuri

As spune ca nu am mai scris de vreun an, insa scriu zilnic, oriunde as fi, orice as face, atunci cand simt nevoia, iau repede telefonul si deschid sectiunea de notite. Dimineata imi notez rezolutiile pentru ziua respectiva in timp ce imi beau cafeaua, seara imi scriu gandurile pe intuneric in jurnal. Scrisul face parte din mine. E uneori singurul mod in care exprim ce simt, ce gandesc, e oaza mea de evadare din cotidian. Nu sunt ceva talent deosebit in ale scrisului, ci pur si simplu scriu exact ceea ce simt in acel moment. Exact ca acum. Lucram ceva la birou si am deschis laptopul si am inceput sa scriu, pentru ca asa am simtit. 

Ce voiam sa spun e ca nu am mai scris pe blog de un an. Blogul a fost visul meu, a fost modul in care am inceput calatoria mea in lumea din online. A fost terapie pentru mine, atunci cand eram mica si nu aveam incredere in mine. Faptul ca scriam din spatele unui ecran ma facea increzatoare, imi dadea o voce, pe care pe vremea aia in viata reala nu o aveam. Imi iubeam blogul, inca de acum sapte ani de cand am scris pentru prima data. Imi placea atat de mult sa scriu pe el, incat faceam asta zilnic. Puneam suflet in ceea ce postam, chiar daca probabil erau vreo cinci persoane care citeau. Dar eu eram multumita, pentru ca faceam ceea ce imi placea. Dar timpul a trecut, mi-am deschis canalul de youtube, care nu pot sa spun ca mi-a adus bucurie de la inceput. Ca orice novice pe youtube, am primit hate si asta m-a demoralizat la inceput, dar cu timpul m-a facut mai puternica. M-a facut sa vreau mai mult, sa fiu mai mult, sa cresc, sa ma dezvolt, pentru a le arata acelor hateri, dar in special mie, ca sunt mult mai mult de atat. Ulterior a inceput sa ma fascineze instagramul, lasand parca blogul si canalul de youtube in urma. Desi si acolo am avut perioade in care nu am mai postat din diverse motive care poate nu tineau de mine, pot sa spun ca pe instagram am fost mereu prezenta. Pur si simplu iubesc sa imi aranjez feed-ul, sa creea filtre potrivite pentru fiecare sezon, sa ma joc cu pozele si cu cromatica. Ma pasioneaza lucrul asta. 

Dar am ajuns aici, acum, sa realizez ca imi lipseste ceva. Scrisul. Si implicit blogul. Lucru care m-a determinat sa il redeschid, dupa mult timp. Stiu ca traim vremuri in care blogurile nu mai sunt atat de populare ca odinioara, stiu ca lumea nu mai are timp si poate nu mai vrea sa citeasca, insa pentru mine scrisul inca e terapie. Am tot stat si m-am gandit la acest aspect, am cantarit si analizat totul din perspectiva unei persoane care e prezenta de sapte ani in mediul online, mai mult din umbra. Si am decis sa redeschid blogul asta pentru mine. Nu pentru altcineva. Dupa atatia ani, am realizat ca unele lucruri trebuie sa le facem pentru noi, si nu pentru cei din jur.

Mediul online al anului 2020 nu mai e ce a fost. Oamenii sunt din ce in ce mai rai, tind sa se compare intre ei, sa arunce cu hate si cu negativitate in stanga si in dreapta, stand in spatele tastaturii sau al telefonului, incat au uitat ce e mediul online de fapt. Este arta. Inspiratie. Frumos. Asta ar trebui sa inspire onlineul, nu ura si invidie. Astea sunt motivele pentru care am stat atat de mult pe ganduri. Parca nu ma mai regasesc cu aceasta comunitate, insa nici nu trebuie. Eu voi face asta pentru mine. Nu ca sa fiu placuta de altii, pentru ca am trecut de acea etapa a vietii mele.

In viata mea s-au intamplat destul de multe lucruri de-a lungul timpului. In ultimii ani am descoperit ca iubesc psihologia si ca vreau sa fac o cariera in acest domeniu, eu care mereu m-am vazut lucrand in social media. Am terminat facultatea de psihologie, am inceput masterul pe psihologie clinica, mi-am obtinut atestatul de libera practica si in sfarsit pot spune cu mandrie ca sunt psiholog clinician cu acte in regula. Lucrez si la cateva proiecte de care sunt foarte entuziasmata, insa voi vorbi despre ele la timpul potrivit. In alte cuvinte, sunt fericita. Sunt multumitoare pentru tot ce se intampla in viata mea in acest moment, in toate aspectele ei, atat pe plan profesional, cat si pe plan personal. Acesta e momentul meu. De asta am si simtit ca acum trebuie sa redeschid blogul. 

Asa ca, iata-ma, dupa sapte ani, m-am intors la ceea ce am facut de la inceput. M-am intors la blog. Cu putin mai multa experienta de viata decat atunci, cu mai multa incredere in mine, insa cu acelasi entuziasm. Nu mai sunt Eliza de 15 ani care venea acasa de la scoala si plangea pentru ca nu avea niciun prieten si radeau colegii de ea ca facea vlog. Sunt Eliza de 22 ani, psiholog clinician si psihoterapeut in formare, sunt puternica, hotarata si increzatoare. Mi-am invins temerile si am devenit femeia care sunt acum. Am trecut prin multe de-a lungul anilor si stiu exact ceea ce vreau. Stiu cum vreau sa arate viata mea si pot sa spun ca incep sa imi traiesc visele cu ochii deschisi. 

Pentru cei ce cunosc doar prima mea varianta, permiteti-mi sa ma prezint din nou. Sunt Eliza Atudosie si bine ati (re)venit. De acum inainte voi imbina vechea mea pasiune pentru blog cu noua mea viata de psiholog la inceput de drum.

%d blogeri au apreciat: